Un tânăr din județul Suceava a stârnit panică în comuna Drăgușeni din județul Botoșani. El a plecat pe jos din localitatea Vama din județul Suceava, unde a fost la muncă la o stână, și a revenit acasă, în satul Sărata din Drăgușeni.
Localnicii se tem ca tânărul să nu fie infectat cu COVID și să îmbolnăvească întreaga comună, care și așa nu are medic de familie. Iată mesajul trimis de un localnic din Drăgușeni pe adresa redacției BotosaniNews:
„Vreau să vă spun de un caz din sat Sărată, comuna Drăgușeni. Un adolescent de acolo lucra la oi, într – o comună din județul Suceava, ieri a ajuns în sat povestind că a mers pe jos 2 zile și 2 nopți până o ajuns. Am înțeles că viceprimarul i-a spus să stea în casă, bineînțeles că nu a respectat, aseară s-au adunat mai multe persoane consumând alcool și circulând prin sat”.