În plină epidemie de coronavirus, autoritățile interzic ieșitul în public, mai ales pentru vârstnici, care se îmbolnăvesc mai ușor. Ieșim doar dacă este strict necesar sau…. trebuie să plimbăm animalul de companie. Mulți s-ar gândi la o pisică, un câine, dar nu la… o rață. O bătrânică de 75 de ani a ieșit din casă, pe strada Primăverii, în aceste zile, ca să-și plimbe rața. Agapia Siminiceanu o are de la băiatul ei și s-a atașat foarte tare de vietate pentru că îi alină din singurătate.
Femeia a povestit că în casă, i-a făcut culcuș într-o cutie pe care o ține în baie.
Iese la plimbare cu rățușca, o duce să pască iarbă și se bucură de oamenii care o privesc cu simpatie cum are grijă de micuța ei înaripată. Cât despre ceilalți care ridică sprânceana la obiceiul de a plimba rățușca, bătrâna nu-i bagă în seamă. Își iubește prea mult pasărea ca să mai pună la suflet și asta.
Și polițiștii o știu pe bătrânică. Aceștia nu au avut niciun motiv să o sancționeze pe femeie pentru că aceasta respectă cu strictețe orele când iese din locuință și, în plus, își plimbă înaripata doar în apropierea blocului în care stă.