În Harghita, autoritățile nu au comunicat nici un caz de infecție cu noul coronavirus, dar asta nu înseamnă că nu au fost luate măsurile necesare.
Directorul Direcției Judeţene de Sănătate Publică Harghita, Gyöngyi Tar a declarat că situația din Harghita este una bună, iar acest lucru se datorează faptului că cei care s-au întors acasă, nu au venit din țările grav afectate Italia, Spania sau Franța, scrie evz.ro.
În Harghita sunt 150 de persoane, plasate în carantină, iar alte 3.095, în izolare la domiciliu. Pentru o parte dintre aceştia perioada de incubaţie a bolii a expirat deja, iar starea lor de izolare a încetat. Directorul DSP a mai adăugat că în cazurile prescrise s-a realizat testul coronavirus, iar toate cele 58 de teste au fost negative. Potrivit unui comunicat emis de DJSP Harghita, publicat luni, analizele testelor coronavirus se fac, începând din data de 26 martie, în două laboratoare din Miercurea Ciuc. Timpul de aşteptare pentru rezultate fiind de 12 ore. Posibilitatea testării locale a fost creată ca urmare a faptului că centrele de testare de importanţă naţională au devenit supraaglomerate, iar timpii de aşteptare erau prea mari.
Situația de la Harghita se datorează și faptului că inspectorii DJSP Harghita şi-au luat în serios sarcina. În conformitate cu regulile care se aplicau la acel moment, orice persoană care a revenit acasă a fost plasată în carantină sau în izolare la domiciliu. Directoarea a precizat pentru MTI, că în ciuda măsurilor adoptate, nu vor putea evita apariţia epidemiei, dar vor putea reduce cu mult riscul de răspândire. Oamenii au fost plasaţi în carantină în grupuri de câte doi sau trei, în camere sau case de oaspeţi din localităţi mici şi nu în centre mari de carantină. În acest fel, chiar dacă se adevereşte că cineva este pozitiv, boala se poate răspândi cu greu.
De asemenea, situația din Harghita are o explicație și prin faptul că acest județ este oarecum izolat din punct de vedere rutier, de la marile coridoare de transport internațional. În plus, în Harghita nu există aeroport iar cea mai mare parte din populație locuiește în mediul rural, unde se poate izola la domiciliu foarte ușor.