Meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în următoarele două săptămâni. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în Moldova, media temperaturilor maxime va scădea semnificativ, de la 12…13 grade în prima zi, la 3…4 grade în cea de a doua, apoi va fi în creștere și va ajunge să se situeze între 16 și 18 grade în jurul datei de 9 aprilie.
Ulterior nu vor mai fi modificări esențiale. Media temperaturilor minime va scădea de la 4 grade în prima zi, până la -5…-4 grade în ziua de 1 aprilie, apoi va crește și va ajunge să se situeze, în ultimele zile de prognoză, între 3 și 6 grade.
Vor fi precipitații local la începutul și la sfârșitul intervalului și doar izolat, posibil, în restul intervalului.