În ultimele 48 de ore, pompierii botoșăneni au intervenit pentru stingerea a 16 incendii produse pe raza localităților Leorda, Concești, Roșiori (comuna Răchiți), Cristinești, Mlenăuți (comuna Hudești), Brăești, Zăicești (comuna Bălușeni), Păsăteni (comuna Trușești), Borzești (comuna Ungureni), Plugari, Santa Mare, Victoria (Hlipiceni), Hudești, Cristești, Cervicești (comuna Mihai Eminescu) și Iezer (comuna Hilișeu Horia).
Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost: foc deschis înspații deschise, coș de fum necurațat de funingine, scurtcircuit electric și jocul copiilor cu focul.
Pentru stingerea celor 16 incendii au intervenit, în total, 184 pompieri militari și voluntari.
S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de cca. 800.000 de lei. Pagubele au fost estimate la cca. 28.000 de lei.
Cele mai multe evenimente cu foc s-au produs ca urmare a nerespectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor pe timpul igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale.
Pentru prevenirea acestor incendiilor de vegetație uscată, I.S.U. Botoşani reaminteşte cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării; obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului;- informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă; realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului.
Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de cinci metri şi desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
Sursa: ISU Botoșani