Autoritățile din Botoșani arată o indiferență crasă față de persoanele fără adăpost din municipiu. Teoretic, toți oamenii străzii sunt strânși de pe drumuri, monitorizați, puși sub pază, astfel încât să nu fie în pericol și nici să nu-i pună pe ceilalți în pericol în situația gravă în care se află întreaga lume. Practic, situația este cu totul alta. Un cititor BotoșaniNews ne-a trimis câteva imagini în care, duminică, oamenii străzii se aflau tot la ghena de gunoi din zona Aleea Grivița.
„Inițial erau unul, doi, acum s-au înmulțit. Ei sunt imuni la virus sau cum? Pe lângă faptul că îi pun pe toți în pericol, mai asistăm și la scene grotești că îi apucă și nevoile sexuale în plină zi. Nu mai putem lăsa copiii nici să se uite pe geam”, spune, nemulțumit, un locatar al unui bloc din apropiere.
Persoanele fără adăpost, internate în centrele puse la dispoziție de municipalitate și puse sub paza polițiștilor și jandarmilor