Tânăra de 27 de ani, din comuna Cândești, care a murit după ce a fost diagnosticată cu coronavirus provine dintr-o familie cu o situație grea. Financiar se descurcau greu, iar în urmă cu două săptămâni aceasta și-a condus mama pe ultimul drum. La înmormântare au venit și frații săi din Anglia, de la care se presupune că fata ar fi luat virusul ucigaș. Ulterior, aceștia au plecat înapoi în Anglia.
„Sunt 8 sau 9 copii. Ea era necăsătorită, era bolnavă și mai are un frate bolnav, cu dizabilități”, a povestit primarul comunei Cândești.
De înmormântare se va ocupa o soră de-a fetei, din Vaslui.
Fata a decedat, duminică, în spital la Iași după ce săptămâna trecută a intrat în comă diabetică și, pe fondul coronavirusului, a avut complicații.
Pe 22 martie, s-au recoltat probe biologice pentru COVID 19 care au fost testate la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Iasi, iar a doua zi a fost anunțat rezulatul pozitiv. Marți, ea a fost dusă la Iași, unde duminică a decedat.
Fata suferea de diabet zaharat tip I decompensat.
Prima victimă a COVID 19! Prima persoană din Botoșani decedată din cauza coronavirusului. Avea doar 27 de ani