Asocierea dintre firmele Aqua Parc (localitatea Slobozia- Neamţ) Mavgo Holding (Taşca- Neamţ), Vahoslav (Slovacia) și Trameco (Bihor) a fost declarată câștigătoare a licitației pentru modernizarea drumului Botoșani- Târgu Frumos.
Decizia aparține Comisie de achiziții din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care a analizat ofertele tehnice și economice ale firmelor participante.
Inițial, câștigător ar fi fost vehiculată firma Autotehnorom din Suceava, însă, în urma analizării documentelor, aceasta a fost descalificată.
În aceste condiții, lucrarea, estimată la 268 de milioane de lei (fără TVA), va fi încredințată cel mai probabil societății din Neamț, care este lider al asocierii.
Aceasta ar urma să asigure proiectarea şi execuţia lucrărilor pe o lungime de 71,5 kilometri, dintre care 39 de kilometri pe teritoriul judeţului Botoşani, iar restul pe raza județului Iași.