Polițiștii și jandarmii din Botoșani au aplicat, luni seară, mai multe sancțiuni pentru cetățenii care au încărcat prevederile Ordonanței Militare 2/2020, privind interdicția de circulație în intervalul 22.00- 6.00. Ei au oprit atât mașinile, cât și persoanele întâlnite după ora 22.00.
Oamenii legii au verificat dacă persoanele găsite pe stradă se găsesc într-una din situațiile prevăzute de actul normativ emis pe fondul stării de urgență generat de epidemia de coronavirus, iar în caz contrar au aplicat amenzi în valoare de 100 de lei.
Potrivit Ordonanței Militare 2/2020, în intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru anumite motive. Este vorba de:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
- deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
- deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice).
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.