Hotărârea 14 din 20 martie, care prevede că ieșirile din case pot fi făcute, cu declarații aprobate în prealabil, în diverse situații, a creat panică în rândul botoșănenilor. Documentul s-a împânzit cu repeziciune, iar oamenii au crezut că este un act oficial. Instituția Prefectului Botoșani a transmis, însă, o informare prin care arată că documentul este doar un FAKE NEWS.
„Ca urmare a răspândirii a acestui document intitulat “Hotărârea nr.14 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României”, pe canalele de social media și WhatsApp, Grupul de Comunicare Strategică vă informează că informațiile prezentate sunt false. Ne delimităm ferm de informațiile regăsite în această postare și nu încurajăm astfel de abordări generatoare de panică în rândul comunităților. Vă reamintim că distribuirea știrilor false constituie infracțiune și se pedepsește, conform art. 404 Cod Penal, cu închisoare de la 1 la 5 ani.”, susțin reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Documentul care a făcut furori pe rețelele de socializare arăta că, potrivit Hotărârii 14 din 20 martie, românii pot ieși din case doar cu declarații aprobate în prealabil, în următoarele situații:
- deplasarea între domiciliu și locul de muncă, atunci când activitatea profesională este esențială, și nu poate fi organizată sub formă de lucru la distanță (cu prezentarea unei Adeverințe permanentă de la angajator, anexată) sau deplasare în interes profesional care nu poate fi amânată (cu ordin de deplasare de la angajator),
- consult medical de specialitate care nu poate fi amânat;
- deplasare pentru cumpărături de strictă necesitate la unități comerciale din zona de domiciliu
- deplasare pentru asigurarea asistenței pentru persoane în vârstă, vulnerabile sau pentru însoțirea copiilor;
- alte motive care justifică urgența, cu detalierea explicită a traseului declarat, pe baza declarației, completate în prealabil, pentru a putea fi prezentată autorităților de control.
- deplasare scurtă, lângă domiciliu, pentru desfășurarea de activități fizice individuale, în aer liber, cu excluderea oricărei forme de activitate sportivă colectivă,
- deplasare scurtă, lângă domiciliu, legată de nevoile animalelor de companie,
Este permisă deplasarea persoanelor însoțite de copii minori sau prezența copiilor minori în autovehicul, alături de părinți/bunici, atunci când nu pot fi lăsați singuri sau cu alta persoană care să-i supravegheze.
Persoanele au dreptul de a-și alege locația în care vor domicilia pe perioada în care se mențin restricțiile de deplasare și au obligația de a informa, motivat, secția de poliție de care aparțin, cu 48 de ore înainte, în situația în care decid, motivat, schimbarea
acesteia.