Din motive de siguranță medicală, legate de prevenirea răspândirii și infectării cu COVID-19, Casa Națională de Pensii Publice anunță că activitatea de revizuire medicală a pensionarilor de invaliditate este suspendată, urmând ca, în funcție de evoluția situației, să fie anunțate alte decizii.
În eventualitatea prezentării la sediile cabinetelor de expertiză medicală, pensionarii de invaliditate care au documentația întocmită vor completa chestionarul epidemiologic și se vor lua toate măsurile de protecție atât pentru personalul medical, cât și pentru pensionari.
Măsura are în vedere intrarea în vigoare a Hotărârii nr.6/09.03.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind măsurile suplimentare de combatere a noului Coronavirus, Ordinul ministrului muncii și protecției sociale nr. 592/11.03.2020, precum și faptul că în spitale s-a instaurat carantina, iar pensionarii de invaliditate care trebuie expertizați nu pot beneficia de analize medicale și investigații necesare evaluării medicale.
“Asigurăm toți pensionarii de invaliditate că plata drepturilor de pensie va fi continuată în toată perioada în care revizuirea medicală este suspendată. De asemenea rugam persoanele interesate de activitatea de expertiza medicala sa se informeze prin telefon cu privire la eventualele nelamuriri pe care le au pentru a evita o deplasare la sediul institutiei noastre. Precizam ca informatiile pot fi solicitate la telefon 0231514466 pentru cabinetul medical Botosani si 0231613240 sau 0725588816 pentru cabinetul medical Dorohoi “, declara directorul CJP Botosani, Cristina Elena Anton.