Estimări sumbre. Un medic de la Spitalul Județean ”Mavromati” estimează durata crizei provocate de coronavirus

Un medic specialist din Botoșani susține că nu vom scăpa prea repede de coronavirus. Medicul Valentina Morcov, șefa Secției Boli Infecțioase Adulți din cadrul Spitalului Județean, a declarat că se estimează ca epidemia să se întindă pe cel puțin un an.

Nu se stinge, nu are cum să se stingă epidemia. Se va stinge după ce se va imuniza 70% din populație”, a spus medicul botoșănean.

Șefa Secției Boli Infecțioase Adulți din cadrul Spitalului Județean susține că în următoarea perioadă ne vom aștepta la un număr mare de îmbolnăviri.

Acest număr depinde foarte mult de atitudinea cetățenilor. dacă oamenii înțeleg că trebuie să stea în casă, că trebuie să respecte recomandările pe care le fac oficialii. Nu plecăm la cumpărături decât o persoană, nu toată familia, nu lăsăm copii în parcuri unde să se întâlnească în grupuri . Izolare înseamnă să stăm în casă, nu ne întâlnim cu alte persoane și nu facem întruniri în familie. Vin sărbătiorile și va fi greu să păstrăm această distanțare socială, dar este foarte important, este cea mai importantă măsură pentru a diminua impactul. De îmbolnăvit se vor îmbolnăvi  un număr semnificativ de persoane, dar am vrea să nu se îmbolnăvească toți odată. Dacă reușim să păstrăm un număr mic de îmbolnăviri pe o durată mai îndelungată, păstrăm și capacitatea spitalului de a face față valului de internări, de cazuri grave”, a adăugat Valentina Morcov.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *