Un tânăr de 21 de ani care a comis o crimă în Centrul Vechi al municipiului Botoșani a fost condamnat, joi, de magistrații Tribunalului Botoșani. Este vorba de Bogdan Constantin Temelie, din județul Dolj, care l-a ucis, în vara anului trecut, pe botoșăneanul Marius Pompas în urma unei altercații pe care a avut-o într-un hotel din Centrul Vechi.
Acesta a fost condamnat, joi, de magistrații de la Tribunalul Botoșani la 12 ani de închisoare pentru omor, însă sentința nu este definitivă.
Marius Pompas, care ar fi urmat să împlinească 23 de ani, a avut o divergență cu Bogdan Constantin Temelie de la o fată. Agresorul venise din județul Dolj pentru a se întâlni cu fata respectivă, însă a ajuns să îl cunoscă și pe Marius. În urma unor discuții despre tânără, între cei doi a izbucnit un scandal, iar olteanul a luat o etajeră din ceramică de la baia hotelului în care se aflau și l-a lovit în cap pe tânărul din Botoșani.
O ambulanță l-a transportat pe acesta la Spitalul Județean de Urgență Mavromati, iar de aici a fost transferat la Iași. Botoșăneanul a fost diagnosticat cu multiple plăgi în regiunea occipitală, un traumatism cranian acut prin agresiune, fractură deschisă cu înfundare regiune parietală dreaptă şi comă de gradul II.
El a stat mai o săptămână internat pe Secția de reanimare a Spitalului de Neurochirurgie din Iași, însă, din cauza traumatismelor suferite, nu a supraviețuit.