Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), în contextul răspândirii COVID-19, a decis ca începând cu data de 16 martie 2020 să suspende activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear prin intermediul sistemului pe care îl administrează și gestionează. Această măsură va fi valabilă pe perioada stării de urgență.
Măsura a fost impusă de hotărârea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență pentru instituirea unor măsuri pentru evitarea răspândirii COVID-19 , prin care au fost aprobate recomandările „Grupului de analiză” ce vizează și „restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetică, săli de jocuri de noroc și cazinouri”, precum și de starea de urgență decretată incepand cu data de 16.03.2020.
Biletele care au fost eliberate până la această dată vor fi anulate, urmând ca beneficiarilor să li se restituie integral contribuția, la cerere. Ulterior reluării activității, aceste persoane vor putea să solicite un nou bilet de tratament pentru anul în curs.
“In contextual actual, recomandam ca cererile tip privind solicitarea unui bilet de tratament să fie transmise prin poștă sau prin e-mail, urmând ca reprezentanții casei județene de pensii sa contacteze telefonic beneficiarii. Precizam ca, la propunerea conducerii Societatii de Tratament Balnear si Recuperare a Capacitatii de Munca – TBRCM SA, pensionarii aflați deja la tratament vor întrerupe sejurul și vor pleca din stațiuni fiind sprijiniți în acest sens, de reprezentantii unităților balneare, care vor programa ieșirile în funcție de orarul mijloacelor de transport cu care aceștia se vor întoarce la domiciliu. Pentru zilele neefectuate, beneficiarii pot solicita restituirea contribuției, proporțional cu numărul zilelor neefectuate. In aceasta situatie sunt 37 de beneficiarI din judetul Botosani care au primit bilete de tratament pentru seria cu numarul 3, din 20 martie, in statiunile apartinand TBRCM“, declara directorul CJP Botosani, Cristina Elena Anton.