Decretul președintelui Klaus Iohannis privit instituirea stării de urgență prevede două articole cu privire la angajările care pot fi făcute în sistemul public fără respectarea procedurilor legale.
Instituțiile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, precum Poliția, Jandarmeria, Pompierii, dar și cele din sistemul sanitar pot face anjajări fără concurs, care să fie valabile pentru o perioadă de șase luni.
Astfel, la articolul 6 al decretului se precizează că „instituțiile din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională pot angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6 luni, personal din sursă externă sau cadre care au trecut în rezervă, cărora le-au încetat raporturile de serviciu”.
De asemenea, la articolul 16, se arată că „În structurile Ministerului Afacerilor Interne, în unitățile sanitare și în serviciile de asistență socială se poate angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6 luni, personal contractual medical, personal auxiliar, farmaciști, personal de laborator și alte categorii de personal contractual necesare”.
Totodată, pe perioada stării de urgență, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pot fi suspendați din funcțiile de conducere conducătorii unităților sanitare, direcțiilor de sănătate publică, caselor de asigurări de sănătate, serviciilor de ambulanță, precum și autorităților și instituțiilor publice centrale și locale cu atribuții în domeniul asistenței și protecției sociale, indiferent de statutul lor. Nu este necesar ca persoanele desemnate să exercite temporar aceste funcții să fie funcționari publici.