Punctul de trecere a frontierei Stânca Costești, spre Republica Moldova, se închide.
Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a declarat că măsura aparține oficialilor Republicii Moldova.
”Prin urmare, este posibil ca începând cu luni seară să se închidă accesul cetățenilor români în Republica Moldova. Ei își primesc proprii cetățeni, nu-i mai primesc pe ai noștri. Vizavi de micul trafic de frontieră, așa cum este definit și de Codul vamal, evident că poate duce la efecte economice.”, a spus Dan Nechifor.
Urmează ca în cursul zilei de luni să ia o decizie și autoritățile din România, dacă se închide circulația spre ambele sensuri din cauza coronavirus.