FOTO Accident înfiorător, cu patru morți! O mașină a spulberat o căruță

Un groaznic accident de circulație s-a produs, sâmbătă, pe DE 581, între Bârlad și pensiunea Mira, soldat cu patru morți!  În accident au fost implicate o căruță și un autoturism, în care se aflau cinci persoane. Dintre cele cinci victime, patru au fost declarate decedate de către echipajul de pe Ambulanță, sosit la fața locului. Cea de-a cincea victimă, șoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de aproximativ 18 ani a fost transportat la spitalul municipal din Bârlad. Din primele informații, căruța, în care se aflau patru persoane, a ieșit în Drumul European 581 de pe un drum lateral, care ducea la o exploatație agricolă, fără să asigure. În acel moment, a fost spulberată de o mașină condusă de un șofer de 18 ani! Tânărul șofer este și el rănit destul de grav. Din primele cercetări, acesta le-ar fi spus polițiștilor că, efectiv, nu a mai putut evita acea căruță. Accidentul a fost sesizat la 112, la ora 16,54. Victimele decedate sunt doi bărbați și două femei, a căror identitate urmează a fi stabilită, scrie vremeanoua.

Detașamentul de Pompieri Bârlad intervine cu două autospeciale și echipaje specializate pentru acordare îngrijiri medicale pentru trei victime ale unui accident rutier produs între municipiul Bârlad și pensiunea MIRA. La intervenție participă și trei ambulanțe aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad. Din primele informații, victimele accidentului sunt neîncarcerate dar se află în stare de inconștiență. „La această intervenție, ISU Vaslui intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul pentru descarcerare, precum și o ambulanță tip C1 (TIM), iar SAJ Vaslui, substația Bârlad participă cu o ambulanță tip C și două ambulanțe tip B. În accident au fost implicate un autoturism, un atelaj cu tracțiune animală cu patru persoane. La sosirea echipajelor de intervenție la fața locului, au fost găsite patru victime inconștiente și o persoană rănită usor. Persoanele care se aflau în atelajul hipo au fost găsite în stare de inconștiență, iar medicii sosiți la fața locului au declarat decesul acestora. Șoferul autoturismului este rănit și va fi transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal <<Elena Beldiman>> Bârlad.”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

“Șoferul de 18 ani este din Bârlad și are permis de conducere din iulie 2019. A fost testat pentru alcool, rezultatul fiind negativ. Din primele cercetări, se pare ca atelajul a ieșit de pe un drum agricol în drumul european. Cu ocazia cercetărilor se va stabili cu exactitate vina părților în accidentul produs”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt la IPJ Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *