Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat, sâmbătă, că va institui, de luni, stare de urgenţă în România, ca urmare a epidemiei de coronavirus. Măsura a fost luată după ce numărul bolnavilor de coronavirus a depășit 100.
„Este foarte important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp, în aşa fel încât să prindă, iar pentru a face posibilă această luptă cu toate instrumentele prevăzute de lege am decis să decretez stare de urgenţă la începutul săptămânii viitoare„, a declarat Iohannis.
Potrivit acestuia, prin stare de urgență, „Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulţi bani domeniului sănătăţii, mai mulţi bani pentru medicamente, mai mulţi bani pentru aparatura medicală absolut necesară”.
„În acelaşi fel, această situaţie va permite să se realizeze achiziţii într-un timp foarte scurt cu proceduri simplificate punând astfel la dispoziţia Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus”, a mai spus Iohannis.
Preşedintele a făcut apel la români să evite contactele care nu sunt absolut necesare şi să se informeze din surse publice.
Deocamdată, la Botoșani nu există niciun caz de infestare cu COVI-19, însă există aproape 60 de persoane în carantină și alte peste 250 izolate la domiciliu.
„La instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competența autorităților militare”, potrivit OUG 1/1999.
Autorităţile militare şi publice pot limita sau interzice circulaţia maşinilor, a persoanelor, să emită „permise de liberă circulaţie”, să efectueze controale, razii, să evacueze persoane, să raţionalizeze alimente, să închidă staţii de benzină, restaurante, cafenele, cluburi şi chiar „să suspende temporar apariţia sau difuzarea unor publicaţii ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune”.
Alte măsurile care pot fi „dispuse” pe durata stării de urgenţă includ închiderea frontierei de stat şi rechiziţionarea de bunuri.
Stare de urgență: principalele măsuri luate de stat începând de săptămâna viitoare
2 thoughts on “Stare de urgență începând de luni. Măsuri excepționale în România din cauza COVID 19”