Lumea culturală din Botoșani este în doliu după ce fostul director al Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, s-a stins din viață.
Miluță Jîjîie, managerul Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” în perioada 2009-2016, ne privește azi din alte lumi.
Fire blândă și calmă, profesionist în domeniul său, Miluță Jîjîie a știut să gestioneze o perioadă nu tocmai liniștită din activitatea Memorialului, împăcând lucrurile și oamenii, continuând să susțină proiectele anterioare sau dezvoltând unele noi. Activitatea muzeală a Memorialului s-a desfășurat nestingherit în toate spațiile muzeale, cu expoziții permanente sau temporare. Toate programele de investiții pe care și le-a propus în perioada aflării sale la conducerea Memorialului au fost duse la bun sfârșit.
Miluță Jîjîie a susținut orice inițiativă care a cadrat cu obiectivele Memorialului, asigurând buna desfășurare a activităților în parteneriat, ca inițiator sau partener, fie că acestea au luat forma unor tabere, festivaluri, Zilele Eminescu sau programe editoriale.
Miluță Jîjîie a fost nelipsit la Memorial și după perioada manageriatului. Cei care l-au cunoscut păstrează memoria vie a unui om cumpătat în decizii, bine intenționat, a unui om care a empatizat și a știut să le ofere toată susținerea celor din jur.
Dumnezeu să-l odihnească!
Politicul nu are de a face cu oamenii de cultura!