Trei indivizi încarcerați în Penitenciarul Botoșani. Unul a fost escortat din spital

Trei indivizi au fost escortați după gratii, în Penitenciarul Botoșani, miercuri, după ce au fost condamnați de instanță. Ilie Hapiuc, de 54 de ani, va sta șase ani, patru luni și 20 de zile după gratii pentru săvârșirea
infracțiunilor de „tentativă la violență în familie”, „distrugere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Hapiuc Ilie s-a predat singur și a fost preluat și depus la Penitenciarul Botoșani pentru executarea pedepsei.

Cătălin Mercheș, de 24 de ani, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Mercheș Cătălin Tiberiu a fost căutat atât la domiciliu cât și la locuința concubinei sale, acesta
nefiind găsit. El s-a prezentat singur apoi la sediul poliției pentru arestare.

Mutescu Constantin, condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de „instigare la lipsire de libertate în mod ilegal”, „instigare la vătămare corporală”, „ instigare la lovire sau alte violențe”, „conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere” în noaptea de 10/11.03.2020, inculpatul a fost internat sub pază la
Spitalul municipal Rădăuți în vederea examinării și tratament medical de specialitate
În dimineața de 11.03.2020 inculpatul a fost examinat și de către medicul de specialitate, i s-a
administrat tratament adecvat afecțiunilor de care suferă,totodată medicul s-a pronunțat favorabil asupra
faptului că inculpatul poate fi transportat în continuare, fără a i se pune sănătatea în pericol, după care
acesta a fost externat .
În continuare, inculpatul a fost preluat de escortă și condus la Penitenciarul Botoșani, unde a fost
încarcerat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *