Un băiețel din municipiul Botoșani, mare admirator al pompierilor, care astăzi a împlinit 5 ani, a primit un cadou special din partea angajaților Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, care l-au vizitat la el acasă, împreună cu pompierul Sam.
Și dacă, de obicei, pompierii intră în locuințe pentru a salva vieți sau bunuri materiale, astăzi aceștia au venit în micul univers al lui David pentru a-i împlini un vis, acela de a face parte din marea familie a salvatorilor, deoacere băiețelul își dorește să fie pompier încă de mic.
Ca este fascinat de această meserie, se poate observa în camera lui, în tot ce îl înconjoară: zeci de jucării cu tehnică de intervenție a pompierilor și accesorii specifice, chiar și echipament de protecție.
Prezența eroilor în micul lui univers l-a emoționat enorm. Și după ce s-a întrebat dacă e vis sau realitate, David le-a cântat salvatorilor „Treceți batalioane române Carpații!” și a făcut „schimb de experiență” cu aceștia, povestind despre ”intervențiile” lui imaginare.
Și mai mare a fost bucuria atunci când, invitat să coboare în fața blocului, a văzut o autospecială de intervenție care îl aștepta să plece în misiune, la sediul Detașamentului de Pompieri Botoșani.
David a aflat la ce intervenții se folosește fiecare autospecială, a folosit pistolul cu apă și a făcut cunoștință cu câinele pompier, Gorun.
Deoarece pompierii sunt eroii lui de zi cu zi, de ziua lui, David a fost eroul pompierilor.