Primăria Botoșani, pregătită pentru eventualele cazuri de coronavirus. Flutur: Încă nu este cazul la Botoșani și îmi doresc să nu fie cazul

Primăria municipiului Botoșani a identificat un spaţiu pentru eventualele persoane aflate în carantină din cauza coronavirus. Este vorba de fosta Școală 3 din Botoșani, a anunțat joi, primarul Cătălin Flutur.

Acesta a spus totodată că municipalitatea va trebui să procure alimente și apă pentru persoanele auto-izolate, care nu au rude sau persoane apropiate care să le poată face cumpărăturile.

În legătură cu persoanele auto-izolate, au fost o serie de discuţii, să ştim şi noi câte sunt, cum le identificăm, pentru că ele probabil vor trebui ajutate în această perioadă, pentru că nu au cum să iasă din zonă. Una este o gospodărie individuală şi alta sunt gospodăriile colective, adică blocurile. Am găsit o soluţie, dacă rămân fără alimente, fără minimum necesar, să îi ajutăm, dar trecând prin filtrul Direcţiei de Sănătate Publică. Încă nu este cazul la Botoșani și îmi doresc să nu fie cazul la Botoșani„, a afirmat Flutur.




 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *