Două surori, de 5 şi 11 ani, din judeţul Botoşani, trăiesc de când s-au născut la lumina lumânării. Ancuţa şi Denisa locuiesc într-o baracă cu o singură camera. Cu toate acestea, fata cea mai mare este premiantă încă din clasa I.
Denisa este o fetiţă de 11 ani din satul Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani. Poate tocmai fiindcă provine din locurile unde a trăit poetul naţional, este îndrăgostită de limba română şi, mai ales, de poezie. Cunoscuţii ei spun că, în secret, compune poezii frumoase, pe care însă nu vrea să le arate nimănui. Mai presus de orice, Denisa este o elevă eminentă. Este premiantă din clasa I şi până într-a IV-a. Este încrezătoare că va lua premiu şi, la anul, în clasa a V-a, scrie Adevarul.
Deşi este mândria şcolii, Denisa este o copilă sfioasă, cu un zâmbet trist. De când se ştie a trait doar la lumina lumânării într-un bordei cu o singură camera, alături de surioara ei Ancuţa, o fetiţă simpatică de numai 5 ani, dar şi de părinţi, doi oameni muncitori, dar măcinaţi de ghinion şi sărăcie. Premiile Denisei au fost muncite la lumina plăpândă a unei lumânări, urmată de beznă şi dorinţa de a vedea cât mai repede lumina zilei în drumul către şcoală. „Eu iubesc cel mai mult dimineaţa şi prânzul cu soare şi lumină, noaptea nu-mi place“, mărturisteşte, cu aceeaşi sfială, Denisa.
Familia Gherasim trăieşte dintotdeauna în satul Cucorăni. Liliana şi Mihai sunt oameni muncitori dar condamnaţi să trăiască în lumea satului românesc, adică în sărăcie şi lipsă de perspectivă. Ghinionul i-a urmărit aproape mereu. Acum 15 ani, căsuţa bătrânească în care trăiau, lăsată moştenire de o bunică, a fost mistuită de flăcări. „Aveam un acoperiş de stuf şi o scânteie l-a aprins. A ars tot. Inclusiv actele casei. Am rămas aproape fără nimic“, spune Liliana Gherasim. Mihai a reconstruit cum a putut casa. Fără bani, cu materiale adunate de pe unde a putut, capul familiei a reuşit să facă un bordei cu o singură camera. Acum 11 ani s-a născut Denisa, iar acum 5 ani Ancuţa. Pe lângă cele două copile, Mihai o mai are în grijă şi pe mama sa bolnavă, o bătrână de 65 de ani. Bărbatul este singurul care aduce venit în casă, un salariu modest, de muncitor la o fermă de păsări. Cu banii aceştia întreţine patru persoane.
„Eu muncesc cât mă ţin puterile şi ziua şi noaptea. De mine nu-mi pasă. Pentru fete, sufletul meu, fac tot ce pot“, spune Mihai Gherasim. Au avut momente când n-aveau ce pune pe masă. Liliana nu s-a gândit nicio clipă să renunţe la fete. „Deşi părea poate mai uşor să le dai la stat, eu nici nu m-am gândit la aşa ceva. Fetele sunt viaţa mea şi eu ştiu ce înseamnă să fii abandonat“, spune Liliana. În incendiul mistuitor de acum 15 ani a fost distrusă şi reţeaua electrică a casei, iar familia Gherasim n-a mai reuşit ulterior să se racordeze la electricitate. „Costa 10.000 de lei. De unde să scoatem banii ăştia? Şi nici actele pe casă nu le aveam“, explică Liliana Gherasim.
Denisa şi Ancuţa nu ştiu cum este să locuieşti într-o casă unde se aprinde lumina. Televizoare au văzut doar la vecini. Bezna este alungată doar cu ajutorul lumânării sau a unei veioze cu baterii. Fetiţele trăiesc într-o singură cameră, alături de părinţii lor. Iarna se încălzesc la sobă, iar mâncarea este gătită pe o plită ţărănească cu lemne. Ancuţa, fetiţa de 5 ani, merge la grădiniţă şi iubeşte să deseneze. Poate să facă acest lucru doar acolo. Acasă, în lunile de iarnă, este prea întunecos. Întrebată ce-şi doreşte cel mai mult, copila de 5 ani răspunde fără ezitare: „Eu vreau cel mai mult lumină, să pot colora şi să mă uit la desene animate“. La rândul ei, Denisa, fata cea mai mare, îşi doreşte acelaşi lucru. În primul rând, vrea să-şi poată face temele, dar spune că s-a şi săturat de întunecimea nopţilor. De multe ori se străduieşte să adoarmă repede pentru a descoperi din nou lumina zilei. „Când văd soarele dimineaţa, mă simt fericită“, detaliază Denisa.
