Crește numărul mamelor minore în județul Botoșani. Zeci de eleve au rămas însărcinate de pe băncile școlii și au adus pe lume copii anul trecut. În anul 2019, au născut în Maternitatea Botoșani 82 mame minore, comparativ cu 76 câte au fost în 2018.
Cele mai multe mame minore au vârsta de 17 ani, iar cea mai tânără mamă a avut 14 ani. Potrivit reprezentanților Spitalului Județean ”Mavromati”, 50 din mamele minore au avut vârsta de 17 ani, 22 au avut vârsta de 16 ani, 7 mame -15 ani, trei mame au născut al 14 ani.
Cadrele medicale spun ca multe dintre mămicile minore provin din familii defavorizate din mediul rual, cu mulți copii, ori cu părinți plecați în străinătate.
”De cele mai multe ori, mamele adolescente provin din familii sărace, fără acces la consultație medicală constantă, de calitate, și de aici consecințe extrem de grave și din păcate ireversibile, care se concretizează în nașteri premature, creșterea procentului de mortalitate infantilă, copii crescuți de copii în medii socio-economice precare. E sugestivă imaginea în care o mămică minoră urmărește desene animate alături de pruncul ei. Ca și cauze, predominante sunt destructurarea familiei, lipsa de comunicare între părinți și copii, gradul redus de școlarizare”, a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.