O familie din localitatea Cătămărăști Vale a realizat o poartă cu totul inedită pentru intrarea în curte. Versurile dintr-o poezie a lui Eminescu au fost sculptate exact pe poarta de acces, situată pe drumul care duce spre Lacul cu nuferi. Anca Larionesei, proprietara casei, este cea care a dezvoltat acest concept și spune că ceea ce a făcut este firesc deoarece locul în care trăiește este renumit pentru poezia marelui poet Mihai Eminescu.
„Noi ne-am mutat într-o zonă care este renumită pentru poezia lui Eminescu și, așa cum în toată lumea aceasta, oamenii își promovează valorile și ceea ce au specific locului, ne-am gândit că așa e normal, așa e firesc să se întâmple”, a povestit Anca.
Versurile nu au fost alese la întâmplare. Fac parte din poeziile „Glossă”, iar aceste au fost sculptate de polițistul Constantin Surugiu, un împătimit al artei.
„Oamenii trăiesc mai mult în trecut sau mai mult în viitor și uită să se bucure de prezent și am căutat versuri care să oprească trecătorul și măcar pentru câteva secunde să reflecteze la viața lui”, spune Anca Larionesei.
Ceea ce se și întâmplă, pentru că nu este trecător care să meargă să viziteze Lacul cu nuferi și să nu observe poarta inedită.
Foarte frumos, felicitări pentru idee.
Fenomenal!