Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a reacționat după ce instanța l-a achitat definitiv în dosarul de corupție instrumentat de DNA. El a povestit „coșmarul” prin care a trecut.
„Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva! Nici măcar celor care, cu bună știință, m-au obligat să trec prin acest calvar timp de șapte ani prin plângerile absolut nejustificate înaintate DNA-ului, înflorite ingenios cu minciuni și speculații lipsite de orice logică și de orice bază reală.
Am declarat încă din momentul anchetei că am deplină încredere în justiție și că îmi doresc trimiterea în judecată tocmai pentru a-mi putea demonstra astfel nevinovăția și a putea pune punct campaniei de denigrare publică declanșată împotriva mea de PSD și nu numai.
Sunt convins că hotărârea firească, normală, pronunțată ieri a produs multă amărăciune anumitor personaje din Botoșani, care visau să scape de primarul și politicianul Cătălin Flutur, fie și printr-o nedreptate strigătoare la cer, pentru a-și elibera ei drumul spre împlinirea unor visuri de mărire.
Oameni buni, să știi că ești nevinovat, că nu ai făcut absolut nimic nelegal, că ai făcut doar ceea ce este corect, bine, menit să dezvolte orașul, că ți-ai făcut datoria față de Botoșani și botoșăneni în calitate de primar și, în ciuda tuturor acestor lucruri, să fii anchetat, supus perchezițiilor, chemat de procurori și asaltat cu întrebări, nu este deloc ușor. Dimpotrivă! Trebuie să fii tare pentru a trece prin așa ceva ani la rând.
Alături de mine, alți colaboratori de încredere din primărie, care au pus umărul împreună cu mine pentru dezvoltarea orașului, au fost târâți în aceeași poveste, fiindu-le distrusă în mod nemeritat viața în tot acest interval.
Știam că va veni și acest moment al adevărului! La fel cum știam că nimeni niciodată nu îmi va putea da înapoi acești șapte ani de chin, de stres, de afectare nemeritată a imaginii publice, a încrederii pe care oamenii din jurul tău o au în tine. Este cumplit!
Știu cine sunt cei care au orchestrat toată aceste poveste, dramatică pentru toți cei implicați (chiar dacă nevinovați, așa cum s-a dovedit), la fel cum știu cine a lansat o sumedenie de plângeri penale gratuite, neîntemeiate, la adresa mea într-o anume perioadă. Toate au fost clasate, iar procesul îndelungat referitor la mall s-a încheiat, iată, printr-o achitare. Nu putea fi altfel! Artizanilor acestei campanii mizerabile nu le doresc decât multă sănătate și să nu aibă parte niciodată de așa ceva.
Campania a fost declanșată într-un moment în care ne-prietenii mei au constatat prin sondaje că gradul de încredere al botoșănenilor în primarul lor, Cătălin Flutur, atinsese un punct de maxim. Au găsit modalitatea – mârșavă! – de a zdruncina această încredere și, în parte, cel puțin pentru o vreme, din păcate, au reușit. A sosit însă momentul în care le pot spune botoșănenilor și le pot mulțumi pentru asta: Nu v-ați înșelat având încredere în Cătălin Flutur! S-au înșelat tocmai cei care au crezut că vor putea, printr-o campanie odioasă, să vă păcălească pe voi și să vă facă să credeți că primarul vostru este altfel decât l-ați perceput voi înșivă de-a lungul timpului!”, spune Flutur.
Primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, secretarul Ioan Apostu, dar și funcționarii din primărie Adriana Zăiceanu, Cezar Constantin Puiu, Mihaela Gontiniac, trimişi în judecată de procurorii DNA într-un dosar de corupție, au fost achitați definitiv. Decizia a fost dată, miercuri, de Curtea de Apel Suceava.
Niciodată nu ai mâncat usuroi. deja plâng portocalii se reface echipa cu celelalte exemplare…batausul de serviciu plânge…