Ca urmare a activităţilor de procedură penală desfăşurate ieri, 26 februarie a.c., de către ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Botoşani, cu sprijinul altor patru Servicii Judeţene Anticorupţie (Suceava, Neamţ, Bacău şi Iaşi), sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, aseară a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale şi, ulterior, măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de un instructor auto, inculpat pentru săvârşirea a 10 infracţiuni (atât de corupţie, cât şi de altă natură).
Reamintim faptul că, în cursul zilei de ieri, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 16 locaţii situate în judeţele Botoşani şi Suceava, dintre care una la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Botoşani, una la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Flămânzi, două la sediile unor centre medicale, precum şi la domiciliile mai multor persoane, între care şi funcţionari ai serviciilor sus-menţionate, într-o cauză penală având ca obiect infracţiuni de corupţie, săvârşite în legătură cu obţinerea, în mod fraudulos a permiselor de conducere.
Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, de la imobilele unor instructori auto şi funcţionari publici au fost ridicate înscrisuri, telefoane mobile, laptopuri şi sume importante de bani (aproximativ 20.000 de euro şi 55.000 de lei), în vederea continuării cercetărilor.
Tot ieri, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au fost audiate alte 12 persoane, având calitatea de suspecţi, dintre care şi funcţionari publici – din cadrul Primăriei Oraşului Flămânzi, Poliţiei Locale Botoşani. Faţă de aceştia se continuă cercetările în cauză în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.
Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2016 – 2019, persoane domiciliate în judeţul Iaşi, beneficiind de sprijinul şi complicitatea unor funcţionari publici din cadrul Serviciului de Evidenţă a Populaţiei Flămânzi, şi-au stabilit în mod fictiv reşedinţa/domiciliul la adrese de pe raza judeţului Botoşani, iar ulterior, cu ocazia efectuării cursurilor de pregătire teoretică şi practică cu instructori auto din judeţul Botoşani, au obţinut, cu sprijinul acestora din urmă, în mod fraudulos permisele de conducere.
Astfel, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 100 de lei şi 350 de euro, instructorii auto, cu sprijinul unor poliţişti locali care-şi desfăşurau activităţile de serviciu la punctul de control acces al S.P.C.R.P.C.Î.V Botoşani, au intervenit pe lângă funcţionari publici din cadrul acestei instituţii, cu scopul de a facilita promovarea candidaţilor la proba practică din cadrul examenului pentru obţinerea permisului de conducere, programarea „peste rând” a candidaţilor la proba teoretică şi la proba practică.
De asemenea, în activitatea infracţională au fost implicaţi medici şi psihologi din cadrul unor centre medicale de pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava, care au eliberat, în fals, în schimbul unor sume de bani, fişe medicale şi avize psihologice necesare constituirii dosarelor de candidat pentru susţinerea examenelor în vederea obţinerii permiselor de conducere.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al Centrului Operaţional 1 Iaşi şi Serviciului Analiza Informaţiilor, ambele din cadrul D.G.A., precum şi a Serviciului de Operaţiuni Speciale Botoşani.
Totodată, la efectuarea percheziţiilor s-a beneficiat de sprijin din partea I.J.J. Botoşani, potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție
La R. A. R. când?