Județul Botoșani va găzdui, la finele săptămânii, lucrările Comisiei pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic din cadrul Senatului României, al cărei președinte este senatorul de Botoșani, Costel Șoptică. Este pentru prima dată când factorii de decizie din cadrul Parlamentului României se reunesc în nordul țării pentru a dezbate și a prelua problemele și nevoile locale, dat fiind specificul județului, respectiv locul doi pe țară ca suprafață ocupată de luciul de apă, după județul Tulcea. Totodată, județul Botoșani este unul preponderent agricol.
Amploarea evenimentului este cu atât mai mare cu cât vor fi prezenți doi miniștri din Guvernul Orban, ministrul Mediului- Costel Alexe și ministrul Agriculturii- Adrian Oros, directorul general al Administrației Naționale Apele Române- Ervin Molnar, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva-Ion Codruț Bîlea, președintele Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură- Marian Lixandru, dar și cei trei secretari de stat botoșăneni, Gheorghe Sorescu (Ministerul Afacerilor Interne), Eduard Cozminschi ( Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) și Viorel Grigoraș (Ministerul Transporturilor).
La inițiativa senatorului de Botoșani, Costel Șoptică, ședința Comisiei pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic din cadrul Senatului României va avea loc vineri, începând cu orele 10.00, în incinta Instituției Prefectului, fiind invitați directorii de deconcentrate cu atribuții în domeniul apelor, pescuitului, fondului forestier și cinegetic din județele Botoșani, Suceava și Iași, agenții economici ce operează ăn sistemul piscicol și silvic, reprezentați de dl ing. piscicol Gheorghe Nistor Gigi și dl ing. silvic Costel Poleac și reprezentanți ai Asociației Vânătorilor și Pescarilor.
Temele de dezbatere vor cuprinde:
- Măsuri privind protecţia şi conservarea resurselor de apă;
- Măsuri privind protecţia, conservarea şi refacerea capitalului natural din domeniul pădurilor;
- Problematica la zi privind pescuitul sportiv, vânătoarea şi fondul cinegetic;
- Crearea unor canale de comunicare între instituţiile cu competenţe în domeniile apelor, pădurilor, pescuitului şi fondului cinegetic;
- Măsuri privind ocrotirea pădurilor asupra tăierilor ilegale din fondul forestier naţional (stat/privat);
- Măsuri privind prevenirea bolilor şi dăunătorilor (măsuri, intervenţii, tratamente);
- Măsuri pentru stoparea poluării mediului, a apelor de munte, a pajiştilor alpine, a pădurilor şi ariilor protejate;
- Tăierile de păduri din Parcurile Naţionale;
- Alte probleme specifice judeţelor Botoşani, Suceava şi Iaşi.
Delegația de la București și din județele învecinate va ajunge la Botoșani în cursul zilei de joi, când vor avea loc două deplasări în județ, la obiectivele de interes din domeniul piscicol și silvic, precum și la Acumularea de la Barajul Stânca- Costești.