Trei ore și multe răspunsuri la întrebări ce țin de iubire, de relațiile adolescentine, de viață, de oameni, de interacțiunea fiecărei persoane cu cei din jur au fost oferite de psihoterapeutul Cristina Lupașcu în cadrul acțiunii intitulate Q&A despre iubire și viață dedicat zilei de Dragobete care se sărbătorește în fiecare an pe data de 24 februarie.
“Am dorit inițial să marcăm ziua de Dragobete pentru că această sărbătoare a iubirii, deși este a noastră, este prea puțin promovată. Întâi, ne-am gândit la un interviu cu un psiholog despre relații, despre iubire, apoi ne-a venit ideea să dezvoltăm totul într-o acțiune la care să participe cât mai mulți tineri”, a spus Denisa Sandu, coordonatorul de activități al centrului de voluntariat B.O.M.D (Botoșani, orașul meu drag) despre ideea activității.
Au fost la Biblioteca Mihai Eminescu-filiala de limbi străine- locul de desfășurare al acțiunii- circa 40 de tineri atât de la centrul de voluntariat care organizat întreaga acțiune, cât și dintre micii reporteri ai ziarului Buzz, toți dorindu-și să afle lucururi despre relațiile de iubire care încep odată cu adolescența.
Ce este iubirea, cum îi putem spune unei persoane că ne place de ea, cum le spunem părinților că avem un prieten, cum putem face să ne iubim mai mult pe noi, ce este fericirea au fost doar o mică parte dintre întrebările transmise pe bilețele psihoterapeutului Cristina Lupașcu pentru a primi răspuns.
Acțiunea a fost structurată în două părți. Participanții au primit, la început, informații despre ce înseamnă iubirea și cum reacționăm noi, oamenii, în anumite situații, despre triunghiul iubirii, după care totul s-a desfășurat pe ideea unui inedit Q&A dezvoltat din întrebările tinerilor prezenți.
„A fost o acțiune reușită, am fost impresionați de numărul mare al tinerilor prezenți ceea ce demonstrează că astfel de acțiuni sunt necesare. Și am înțeles acum, încă o dată, că e nevoie de ele pentru că autocunoașterea este extrem de importantă, asta ne dezvoltă. Îi mulțumim foarte mult Cristinei Lupașcu pentru că a fost alături de noi, pentru că a fost atât de deschisă și ne-a limpezit gândurile. Au fost întrebări foarte interesante, acestea fiind puse atât de cei mici din redacția Buzz, cât și de colegii noștri de la centrul de voluntariat. Le mulțumim tuturor pentru participare și implicare. Avem și noi o sărbătoare a iubirii și cred, fără falsă modestie, că a fost cel mai frumos mod de a o marca. O discuție despre iubire, despre viață pentru niște oameni aflați la început de drum este ceva deosebit”, a spus Alexandra Ciotir, directorul executiv al Centrului de voluntariat B.O.M.D.