Un nou program anunțat de Administrația Fondului de Mediu (AFM) are vești bune pentru cei care vor să-și îmbunătățească locuințele din punct de vedere energetic: ar putea primi până de la 15.000 de euro din partea statului.
Programul Casa Eficientă Energetic ar putea demara anul acesta. ”Avem un buget total de 429 de milioane de lei și ne-am programat să avem între 6.000 și 8.000 de beneficiari”, a precizat ministrul Mediului.
Acest program ar urma să finanțeze sisteme de încălzire, iluminat ecologic și sisteme de izolație termică. De asemenea, instituțiile publice ar putea accesa și ele fonduri pentru achiziționarea de echipamente eficiente energetic, însă pentru acestea, bugetul va fi separat. Acest buget este calculat la 384 de milioane de lei. Momentan însă programul Casa Eficientă așteaptă să fie inclus într-un proiect de act normativ, adoptat de autorități, iar apoi publicat în Monitorul Oficial, pentru a deveni operațional.
Acesta nu este primul program de acest fel. În trecut a existat Casa Verde, prin care statul român finanța instalarea de sisteme fotovoltaice, pentru generarea de energie electrică din surse ecologice. Programul a fost continuat cu Casa Verde Plus, care a pus accent pe achiziționarea materialelor izolatoare organic-naturale, pentru a reduce consumul energetic al clădirilor.
Sursa: RomaniaTV