Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de control judiciar a inculpatului A.I.C., în vârstă de 26 de ani, din comuna Truşeşti, județul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.
Potrivit anchetatorilor, pe 27 decembrie 2019, în jurul orei 00.03, pe fondul unui conflict anterior, inculpatul a lovit în zona feţei şi cu un cuţit în spate persoana vătămată L.B.Ş., care se deplasa pe drumul public din comuna Truşeşti, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale.
Cazul s-a înregistrat, de Crăciun, chiar în centrul comunei Trușești, în zona pizzeriei din localitate, acolo unde, după o divergență spontană, Bogdan L. , de 24 de ani, s-a trezit cu un cuțit înfipt în spate de către un alt tânăr.
Victima a fost preluată de o ambulanță de terapie intensivă mobilă și a fost transportată la Spitalul Județean de Ambulanță, iar agresorul ridicat de polițiști.
Încă un înjunghiat de Crăciun la Botoșani. Un tânăr de 24 de ani, spitalizat de urgență