Gelu Graur a lansat un atac la adresa vicepreședintelui USR Botoșani, Adrian Hobjilă, cel care a fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în urma unor declarații făcute la adresa persoanelor de etnie romă. El a fost amendat pentru xenofobie, iar potrivit lui Gelu Graur, acesta nu ar mai trebui să se ocupe de relația cu presa.
„Cum își permite această conducere din USR Botoșani, din care face parte și domnul Hobjilă de exemplu, să permită unui om care este amendat de CNCD să fie în continuare reprezentantul relației cu presa în USR Botoșani, este caz unic în istoria USR România”, susține Graur.
Adrian Hobjilă a fost amendat cu 10.000 de lei de CNCD pentru afirmații discriminatoare la adresa romilor.
El a spus că „oricât ne-ar costa, merită scoși romii din Centrul Vechi. Avem soluții. Prima dată trebuie curățenie și abia apoi poți face ceva acolo”.
CNCD a decis cu unanimitate de voturi că afirmația reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate, iar Hobjilă s-a apărat spunând că l-a „luat un pic gura pe dinainte”.
Cum isi permite sa permita permiterea permisiunii? :))))