Un puternic scandal a fost generat în filiala din Botoșani a Uniunii Salvați România. Candidatul USR la Primăria Botoșani, Gelu Graur, este nemulțumit de poziția a cincea pe care o are pe lista de candidați la Consiliul Local și a cerut conducerii partidului să îl promoveze pe primul loc.
Miza unui loc eligibil pentru Consiliul Local o reprezentă o eventuală funcție de viceprimar, care ar putea fi negociată în cazul în care USR ar avea cel puțin trei- patru consilieri.
Cererile lui Graur au surprins conducerea USR.
„Deocamdată la USR nu este depusa din partea lui nicio demisie nicio inştiinţare că ar renunţa la desemnarea candidaturii lui la funcţia dc primar al municipiului Botoşani. Într-adevăr au fost cerinţe din partea lui de a fi mutat de pe poziţia 5 pe poziţia 1 pe lista de candidaţi la Consiliul Local şi de a aduce în USR prorpia sa echipă de campanile. Dar domnul Eugen Graur a fost refuzat şi fiind jurist a conştientizat şi el că modificarea listei votate de membrii nu este statutară şi nu se poate modifica ordinea pe o ilstă votată de toţi membrii filialei municipal Botoşani. Procesul de vot privind candidaţii şi ordinea acestora pe lista de consilieri a fost democratic, transparent si chiar în prezenţa presei”, a precizat, joi dimineață, liderul USR, Andrei Drancă.
Acesta ia în calcul chiar varianta înlocuirii candidaturii lui Graur la Primăria Botoșani.
„După aceste ieşiri a domnului Eugen Graur în mass-media, va fi convocată o şedinţă comună a Biroului Local Botoşani şi a Biroului Judeţean pentru a lua o hotărâre în acest caz, decă el va mai fi candidatul USR la Primăria municipiului Botoşani”, a spus Drancă.
One thought on “Scandal în USR. Divergențe între candidatul la Primăria Botoșani și conducerea filialei”