O femeie din comuna Stăuceni a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Sărbătorita a fost felicitată, în mod tradițional, cu tort, alături de cei dragi, chiar de ziua sa, pe 11 februarie. Saveta Nechifor se poate considera norocoasă. Dumnezeu i-a dat zile pentru a-și ține în brațe nu doar nepoții, ci și strănepoții.
A fost căsătorită cu Vasile Nechifor, pe care l-a pierdut în urmă cu 16 ani. A născut cinci copii și se bucură de șapte nepoți și cinci strănepoți. Din păcate, soarta nu a fost blândă cu ea. Unul dintre cei doi băieți ai săi a murit.
Cei care o cunoscut spun că doamna Saveta a fost tot timpul o fire muncitoare, dar blândă și iubitoare de familie. A făcut tot posibilul să își țină copiii uniți și le-a insuflat dragostea de familie și de Dumnezeu. Așa cum și ea și-a ghidat întreaga viață. Chiar dacă a trăit timpuri grele, de război, de lipsuri multe, iubirea de familie și credinta în Dumnezeu au întărit-o.
La împlinirea vârstei de 100 de ani, botoșăneanca a fost vizitată și de preotul din parohie, care i-a făcut o rugăciune cu acest prilej.