Un bărbat din Botoșani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuza de tentativă de furt, după ce s-a urcat pe peretele exterior al unei clădiri din Germania și voia să intre într-un apartament cu scopul de a-și însuși mai multe bunuri din acesta.
Botoșăneanul a săvârșit fapta în Berlin, în timpul verii trecute, iar autoritățile nemțești au emis, abia la sfârșitul anului 2019, un mandat european de arestare pe numele său. În luna ianuarie, bărbatul a fost prins de polițiștii din Botoșani.
Pe 3 februarie, el a fost prezentat în fața instanței de la Curtea de Apel Suceava, unde a primit un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. El va fi trimis în Germania pentru a fi audiat de anchetatori. Înainte de a fi extrădat, botoșăneanul, care are 51 de ani, a cerut ca, dacă va fi condamnat în Germania, să fie trimis acasă pentru ispășirea pedepsei.
În baza art. 109 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, rep., rap. la art. 104 alin. 6 din Legea nr. 302/2004, rep., admite cererea de executare a mandatului european de arestare nr. referinţă dosar ( 349 Gs) 232 Js 4321/19 (3881/19), emis la data de 02.12.2019 de către Tribunalul din Tiergarten, Germania, în baza mandatului naţional de arestare din data de 21.06.2019 emis în dosar nr. 349Gs 1980/19, pe numele persoanei solicitate Dornescu Corneliu-Dan. Dispune predarea persoanei solicitate Dornescu Corneliu-Dan, autorităţii judiciare emitente, pe baza consimţământului acesteia, consemnat în procesul-verbal încheiat la data de 03.02.2020, potrivit art. 104 alin. 5 din Legea nr. 302/2004, rep., În temeiul art. 98 al. 2 din aceeaşi lege, dispune ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, pentru executarea pedepsei. În baza art. 104 alin. 6 şi 10 din Legea nr. 302/2004, rep., dispune arestarea pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 03.02.2020 şi până la data de 03.03.2020, inclusiv, a persoanei solicitate Dornescu Corneliu-Dan, împotriva căreia s-a emis mandatul european de arestare nr.( 349 Gs) 232 Js 4321/19 (3881/19), în vederea predării, a decis Curtea de Apel Suceava.