Plt.adj. Iulian Rotariu, singurul pompier din România care a câștigat cele mai dure ultramaratoane din lume, însumând peste 3000 de km alergați in opt astfel de competiții, a dat lovitura de incepere a meciului FC Botoșani ? AFC Hermannstadt.
Astfel, organizatorii au dorit sa isi arate admirația si susținerea pentru Iulian Rotariu, care peste o luna va participa la un nou ultramataton, „Ultra Asia Race, in Vietnam.
Organizată de Canal Aventure, competiția îi va da prilejul să alerge prin junglă, plantații de orez și pe vârfurile munților vietnamezi. Pe parcursul celor patru etape, însumând 160 de km și 13.000 de metri diferență de nivel, se va confrunta cu umiditate mare, zone neîmblânzite și diferențe de fus orar, pe lângă alți 17 dintre cei mai puternici ultramaratoniști din lume.
La fel ca și celelalte ultramaratoane, această cursă va fi tot autosusţinută, participanții urmând să-şi poarte echipamentul şi hrana într-un rucsac.
Subofiţer operativ în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, plt. adj. Iulian Rotariu a participat la mai multe competiţii de anduranţă. El s-a făcut remarcat după ce în iunie 2016 a reuşit să se claseze pe locul I la categoria lui de vârstă la „Gobi March” desfăşurat în China. Patru luni mai târziu el a egalat performanţa la ultramaratonul „Atacama Crossing”, desfăşurat în Chile. În mai 2017 el a participat şi la „Sahara Race” organizat în Namibia, unde s-a clasat din nou pe locul I la categoria lui de vârstă şi locul IV la general, situaţia repetându-se în noiembrie 2017, când a participat la „Roving Race” derulat în Patagonia, Argentina. În decembrie 2018, Iulian Rotariu s-a clasat al doilea în „The Last Deserts” Antarctica. În 2019, în Australia, nu numai că a reuşit să se claseze pe locul I la ultramaratonul „The Track” după 522 de km, dar și să stabilească un record al întrecerii, obţinând un timp cu șapte ore mai bun decât câştigătorul competiţiei din 2017.
În luna noiembrie 2019, în competiția „Ultra Africa Race” din Mozambic, Iulian și-a consolidat poziția de lider al ultramaratoanelor organizate de Canal Aventure, anul trecut.
Fără să fie sportiv de performanţă şi fără să fie legitimat la vreun club, plt. adj. Iulian Rotariu a început să alerge în urmă cu aproape 12 ani, când a ajuns la spital cu fiul său şi, pentru a-şi consuma stresul, a început să alerge în jurul spitalului. Ulterior, el a început să participe la concursurile organizate de Ministerul Afacerilor Interne, reprezentând Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoşani. După numai câteva curse, reprezentanţii Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism l-au rugat să-i reprezinte în competiţii, iar din acel moment a început să participe la cursele internaţionale, încercând să dovedească tuturor că limitele pot fi depăşite.
Și de această dată, Iulian va alerga în scop caritabil, încercând să sprijine în acest mod activitatea Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism Botoşani.