Botoșăneanul care a furat, săptămâna trecută, un autoturism, pe care l-a condus, în ciuda faptului că nu deține permis de conducere, a fost lăsat în libertate.
Polițiștii l-au reținut în cursul zilei de marți, iar miercuri a fost prezentat în fața instaței cu propunerea de arestare preventivă. În schimb, judecătorii de la Judecătoria Botoșani au respins propunerea de arestare preventivă, lăsându-l pe bărbat în libertate.
„Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 620/P/2020, de luare a măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul AMARIE PETRIŞOR cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din Codul penal şi o infracţiune de furt în scop de folosinţă, prev. de art. 230 alin. (1) rap. art. 228 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal, ca neîntemeiată. În baza art. 227 alin. 2 raportat art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală, art. 211-215 Cod procedură penală, ia faţă de inculpatul AMARIE PETRIŞOR măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 5 februarie 2020 şi până la data de 4 aprilie 2020, inclusiv”, au decis judecătorii.
Vă reamintim că poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Flămânzi au emis, marți, o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 37 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 30.01.2020, în timp ce se afla într-o autoutilitară şi îl aştepta pe conducătorul acesteia să se întoarcă din incinta unei unităţi comerciale, s-a urcat pe locul şoferului şi a condus autovehiculul, fără să deţină permis de conducere, pe o distanţă de doi kilometri, apoi l-a abandonat.
Potrivit jduecătorilor, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia oraşului Flămânzi conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Botoşani, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu se apropie de persoana vătămată Purice Florin şi de martorul Cluci Ionuţ Costel şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale.