Un botoșănean plătește scump pentru inconștiență. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Flămânzi, au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 37 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 30.01.2020, în timp ce se afla într-o autoutilitară şi îl aştepta pe conducătorul acesteia să se întoarcă din incinta unei unităţi comerciale, s-a urcat pe locul şoferului şi a condus autovehiculul, fără să deţină permis de conducere, pe o distanţă de doi kilometri, apoi l-a abandonat.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.