Două mașini au fost vandalizate pe raza municipiului Rădăuți, în județul Suceava, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie. Prima aparține unui bărbat de 45 de ani, care a parcat autoturismul Dacia pe str. Petre Liciu, iar când s-a întors la autoturism a văzut că acesta prezintă urme de vandalism, respectiv scris cu spray de culoare roşie pe capota motor, pe portiera dreapta faţă şi aripa dreapta faţă mesaje cu caracter obscen, iar ambele numere de înmatriculare fiind pulverizate în întregime cu spray de culoare roşie.
Și mașina unui bărbat de 59 de ani, parcată pe strada Gheorghe Lazăr a fost vandalizată, în același mod.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru distrugere și îi caută pe făptași.