Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani va organiza, în perioada următoare, o serie de activităţi destinate sensibilizării și conștientizării opiniei publice cu privire la conservarea şi utilizarea zonelor umede. Scopul acestor activităţi este de a marca „Ziua Mondială a Zonelor Umede”, sărbătorită la nivel mondial în fiecare an, la data de 2 februarie, data adoptării Convenției asupra zonelor umede în anul 1971, în orașul iranian Ramsar. Convenția Ramsar se înscrie printre primele mari convenţii referitoare la conservarea patrimoniului natural, ratificată de România în anul 1991.
Tema aleasă în acest an, “Viața prosperă în zonele umede”, atrage atenţia asupra faptului că aceste ecosisteme sunt esenţiale pentru conservarea biodiversității, constituind o resursă de mare valoare economică, ştiinţifică, recreativă. De asemenea, aceste ecosisteme au un rol deosebit în controlul inundațiilor, purificarea apei, protecția împotriva furtunilor, aprovizionarea stratului subteran de apă, stabilizarea țărmurilor.
Programul stabilit pentru marcarea acestui eveniment cuprinde: campanie de informare și conștientizare prin distribuirea de materiale tematice în unitățile de învățământ, acțiune de informare cu tema “Zonele umede, un beneficiu pentru biodiversitate și umanitate”, organizată în parteneriat cu Colegiul Național AT Laurian în data de 3 februarie 2020 şi o acţiune de monitorizare a speciilor de păsări sălbatice din situl Natura 2000 “Lacul Stânca-Costeşti”.
Pe teritoriul judeţului Botoşani există cinci zone umede importante datorită diversităţii speciilor de păsări sălbatice, desemnate arii de protecţie specială avifaunistică şi incluse în Reţeaua Ecologică Europeană Natura 2000: Lacul Stânca-Costeşti, Iazurile de pe valea Ibănesei-Başeului-Podrigăi, Acumulările Rogojeşti-Bucecea, Iazul Mare-Stăuceni-Dracșani, Mlaștina Iezerul-Dorohoi. În aceste zone întâlnim specii de păsări ocrotite la nivel european cum ar fi egreta mare, stârcul de noapte, stârcul roşu, chira de baltă, ferestraşul mic, codalbul, cormoranul mic, acvila, lebăda, barza, rața roșie, pescăraș albastru.
“Acest eveniment atrage atenția asupra rolului esențial pentru conservarea biodiversității pe care îl au zonele umede. Este cunoscut faptul că, în prezent, ne confruntăm cu un declin semnificativ al biodiversității la nivel mondial, iar zonele acvatice au o rată a dispariției de trei mai mare decât pădurile.”, a declarat directorul executiv al APM Botoşani, Eugen Mateciuc.
Sursa: comunicat APM