Deputatul PSD de Botoșani Costel Lupașcu susține că toate scanerele performante, de mari dimensiuni din vămi, ce au fost achiziționate prin fonduri europene, nu sunt funcţionale. Toate acestea sunt defecte deoarece Ministerul Finanțelor nu a prevăzut bani pentru asigurarea mentenanței și a reparațiilor. Scanerele respective sunt destinate verificării TIR-urilor care trec prin vămi, astfel încât să nu aibă mărfuri de contrabandă: țigări, droguri și altele.
Pentru o eficientizare a controlului, vameșii din județul Botoșani, dar și de pe granița estică a României, s-au întors în timp și controlează TIR-urile cu mijloace rudimentare.
,,Un lucru este cert, Florin Cîțu, Ministrul Finanțelor Publice, prin neimplicare și nepăsare, tolerează contrabanda din vămi. Astfel nu îmi dau seama de ce scanerele performante achiziționate prin fonduri europene sunt defecte în vămi, iar contrabandiștii trec nestingheriți. Ministrul Cîțu refuză nejustificat, sau poate complice, să asigure fonduri pentru repararea scanerelor și asigurarea mentenanței. Prin nefuncționarea acestor aparate, granițele județului Botoșani și ale României cu Republica Moldova și Ucraina, sunt vulnerabile în fața contrabandiștilor. Situația este foarte gravă, pentru că țara noastră are cea mai lungă graniță extracomunitară din Uniunea Europeană. În lipsa scanerelor pentru camioane, verificarea transporturilor care trec prin vamă se face cu mijloace rudimentare. Florin Cîțu, deși are calitatea de Ministru al Finanțelor și de membru în CSAT, nu face nimic și tolerează contrabanda din vămi, pentru că datele oficiale arată că statul ar putea încasa o sumă uriaşă de cel putin 1 miliard de euro anual numai din reducerea traficului cu ţigări. În acest fel, Guvernul ar găsi bani pentru creșterea alocațiilor sau pentru creșterea pensiilor’’, a declarat deputatul PSD Costel Lupașcu.
Toate neamurile vi-s in vami si cotizeaza dupa ce au dat spaga sa intre si va plangeti cand unu e la rand la furat…amuzaaaant maxim