Președintele ALDE Botoșani, fostul șef al CJ Botoșani, Florin Țurcanu, a reacționat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, după condamnarea sa la patru ani și trei luni de închisoare pentru fapte de corupție. El susține că a fost hăituit și s-a dorit căderea sa, dar nu poate fi acuzat că ar fi furat vreun leu din banul public.
„Am fost verificat pe toate proiectele posibile și imposibile, inclusiv deplasările mele care au fost făcute în interesul județului, au fost verificate, cred că dacă s-ar întâmpla aceste verificări pentru toți care ocupă o funcție publică într-adevăr surprizele pot să fie negative. Ca să urmărești un om și unde a fost cazat, și ce a întreprins în ziua respectivă, ce a mâncat, ce a făcut, cred că mi se pare exagerat prea mult. Mai mult de atât, am avut foarte multe dosare penale deschise.[…] Am văzut cât de mult am fost dorit să ajung într-o situație delicată, cât de mult am fost hăituit pe românește și în final am ajuns am ajuns în instanță”, a spus Țurcanu.
Liderul ALDE spune că nu are nimic de ascuns și că el nu a adus vreun prejudiciu bugetului de stat.
„Vreau să subliniez un singur lucru: Florin Țurcanu nu este acuzat și nici în condamnarea pe care dumneavoastră ați citit-o de niciun leuț furat din banul public. Este o chestiune pur privată între o persoană privată și o persoană publică. Bugetul statului nu a pierdut niciun cent”, a spus Țurcanu.
Furi curent
Nu ai furat de la stat, dar banii statului i-ai dat la privat , si acesta ti-a construit casa. hai capito?
De ce va agatati de putere cu ghearle tale murdare de bani murdari nmunciti , fa in continuare bors si tu si derutata munciti e greu …. la ban nemuncit e coada ….