Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au finalizat o anchetă cu detalii terifiante, referitoare la agresarea unei femei din Stolniceni-Prăjescu. Nechita Sfeclis este acuzat de tentativă la omor calificat după ce şi-a bătut cu sălbăticie nevasta însărcinată. În urma loviturilor puternice, femeia a fost grav rănită, însă a supravieţuit, în timp ce fătul, ce avea opt luni, nu a mai putut fi salvat, scrie Ziarul de Iasi.
„Pe data de 07.11.2019, în jurul orei 18.00, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, inculpatul, în vârstă de 37 ani, a iniţiat un atac asupra soţiei sale, însărcinată în luna a VIII-a, căreia i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii peste faţă, cap şi peste corp, precum şi cel puţin şase lovituri cu picioarele în abdomen, ceea ce i-a cauzat nenumărate leziuni – echimoze, tumefacţii, plăgi – la nivelul feţei şi capului, membrelor superioare, abdomenului, coapselor, gambei şi genunchilor, fractură de piramidă nazală, luxaţie de cot stâng, dar a şi declanşat naşterea fătului mort, din cauza hemoperitoneului, consecinţă a plăgii hepatice, toate acestea fiind leziuni grave care i-au pus viaţa în primejdie persoanei vătămate“, a precizat Mihaela Apostol, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunal.
Aceasta a mai arătat că bărbatul a avut intenţia de a-şi ucide nevasta, loviturile sale fiind repetate şi de o intensitate foarte mare. După ce a agresat-o, individul nu a sunat la 112 pentru ca femeia să primească ajutor, şi i-a spus că cel mai bine ar fi să nu spună cum a pierdut copilul. Abia după 7 ore, victima, care se afla în stare gravă, a fost preluată de o ambulanţă şi dusă la spital.