Zeci de mame din Botoșani, puse să restituie indemnizațiile de creștere a copilului

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Botoșani a dispus sistarea mai multor indemnizații pentru creșterea copilului, după ce s-a constatat, în urma unor controale, că mamele încasau și indemnizația și primeau și leafa de la locul de muncă. 

În perioada ianuarie – decembrie 2019, la nivelul agenției au fost emise 43 decizii privind recuperarea unor sume încasate necuvenit în cuantum de 86.609 lei.

Motivul pentru care au fost constituite aceste debite este că persoanele beneficiare nu au anunțat în termenul legal reluarea activității”, a declarat Sebastian Tocariu, directorul AJPIS Botoșani.

Până la data de 31 decembrie au  fost recuperate 36 de debite în sumă de 52.578 lei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *