Un accident care nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale a avut loc, luni, în zona Mănăstirii Popăuți.
O femeie în vârstă de 38 de ani, care conducea un Mercedes clasa A pe strada Doboșari, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat pe contrasens și a urcat pe trotuar, unde a lovit un stâlp din lemn care susținea rețeaua de telefonie fixă.
Șoferița nu a fost rănită, însă norocul său a fost că nu a lovit o altă femeie care la momentul respectiv se afla pe trotuar, la foarte mică distanță de locul accidentului.
Femeia va fi sancționată contravențional.
Foto: Facebook