Judeţul din România unde la fiecare generaţie se pierd 3000 de elevi. Zece şcoli au fost închise în ultimii doi ani

În judeţul Botoşani scăderea populaţiei şcolare este alarmantă. La fiecare patru ani numărul elevilor scade cu 1500 iar în ultimii doi ani s-au închise deja 10 şcoli. Cele mai mari probleme cu numărul de elevi sunt în mediul rural.

La nivelul judeţului Botoşani populaţia şcolară scade în ritm alarmant. Practic la fiecare patru ani, populaţia şcolară scade cu 1500 de elevi. Aceată realitate se reflectă şi la nivelul unităţilor de învăţământ, în judeţul Botoşani, în numai doi ani fiind închise 10 unităţi de învăţământ, şcoli pentru şcoala primară şi grădiniţe.  Efectele sunt multiple arată sindicaliştii dar şi statisticile Inspectoratului Şcolar, de la comasări de clase, elevi purtaţi în şcolile de la centru până la reducerea posturilor din învăţământ şi disponibilizări. Cele mai mari probleme privind scăderea dramatică a populaţiei şcolare este întâlnită în mediul rural.     

1500 de elevi mai puţin la fiecare generaţie  

Şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani spun că problemele privind scăderea populaţiei şcolare au început încă de acum 15-20 de ani. Ele s-au acutizat însă în ultimii 5-10 ani. Practic, spun aceştia, la fiecare generaţie 1500 de elevi dispar din sistem.

”Realitatea este destul neplăcută în acest caz. Pe întreg judeţul pierdem de la o generaţie la alta pierdem câte 1400-1500 de elevi. Efectiv sunt localităţi unde numărul copiilor scade dramatic.”, spune Gabriel Hârtie, inspector şcolar general. Iar motivele sunt multiple. ”De la plecări masive în străinătate, în mediul rural, cu tot cu copii până la scăderea natalităţii. A fost şi un fenomen de migraţie către zona urbană, către alte zone mai dezvoltate din ţară. Sunt raţiuni economice, sociale. Asta este realitate”, adaugă Gabriel Hârtie. În acest an şcolar la nivelul judeţului Botoşani sunt cu puţin peste 46.000 de elevi şi preşcolari, anul viitor vor doar 45.500. 

Şcoli închise din lipsă de elevi  

Conform statisticilor de la Inspectoratul Şcolar, în învăţământul preşcolar, şcolar şi gimnazial, anul viitor vor dispărarea 76 de clase cu peste 600 de elevi. Efectul imediat al scăderii dramatice a populaţiei şcolare este închiderea şcolilor. Cele mai afectate sunt cele din mediul rural acolo unde populaţia scade dramatic. Tinerii, fără perspective în lumea statului migrează masiv, mai nou cu tot cu familie, în ţările vest-europene sau în marile oraşe, unde pot găsi de muncă. Sunt şcoli care rămân cu prea puţini elevi pentru a mai funcţiona. Totul începe cu comasarea claselor. Cele cu 15 sau 16 elevi ajung să se transforme în clase cu 30 de elevi. Mai apoi elevii rămaşi sunt mutaţi la şcolile din centru. Numai în ultimii doi ani au fost închise 10 şcoli, iar în ultimii 10 ani, aproximativ 30-40 de şcoli şi grădiniţe şi-au închis porţile. Anul viitor, şase şcoli şi grădiniţe nu vor mai funcţiona. Este vorba despre cele din Talpa, Viţcani, Cerchejeni, Rădeni, Carasa, Bohoghina. Mai grav este faptul că 15 şcoli reabilitate cu fonduri europene sau de la Banca Mondială vor deveni investiţii inutile. Deşi au fost reabilitate vor rămâne închise, sute de mii de euro fiind efectiv îngropaţi în clădiri inutile.   

Norme mai puţine pentru profesori  

Scăderea populaţiei şcolare va afecta şi pe profesori. Mulţi dintre aceştia se vor trezi cu ore lipsă. Conform statisticilor în ultimii doi ani normele didactice au scăzut de la 4965 la 4875. Iar scăderea continuă. Situaţia cea mai îngrijorătoare este la învăţământul preşcolar, acolo unde mai ales în mediul rural sunt tot mai puţine grupe dar şi în cel primar, acolo unde la ţară se învaţă în clase alternative. Adică, în aceeaşi clasă se află elevi de nivel 1, 2, 3 şi chiar 4. Lucrurile au început să se complice şi la nivel liceal acolo unde anul viitor vor fi cu opt clase mai puţin. Liderii sindicali se aşteaptă chiar şi la reducerea catedrelor pentru profesori. ”Vor fi situaţii de restrângeri de activitate la mai multe discipline., mai multe ca anul trecut, din cauza reducerii numărului de clase”, a precizat liderul LSI, Liviu Axinte.   
Sursa: adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *