Bătaie în plină stradă între mai multe eleve de la Liceul cu Program Sportiv. Incidentul a avut loc, miercuri, chiar în fața sediului Poliției Locale.
Șase eleve cu vârste de 15 și 16 ani s-au luat la ceartă între ele și au început să se lovească. Una dintre acestea și-a chemat unchiul și un verișor pentru a-i sări în apărare.
Pentru a scăpa de agresori, una din fetele agresate a intrat în curtea Poliției Locale.
Polițiștii locali au ieșit imediat pentru a aplana conflictul, unul din bărbați primind și o amendă pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, iar celălalt pentru parcare ilegală a mașinii pe loc public.
”Erau vreo șase persoane care au început să-și împartă pumni și palme. Două grupuri de fete, iar o fată dintr-un grup a apelat la niște băieți ca să aplice o corecție celuilalt grup. Una din persoanele agresate, o fată, s-a refugiat în curtea Poliției Locale, iar noi ne-am sesizat.”, a declarat Ioan Onuțu, șeful Poliției Locale.
Reprezentanții Liceului cu Program Sportiv spun că nu are nicio treabă liceul cu incidentul din stradă.
”Nu are nicio treabă liceul cu ce s-a întâmplat pe stradă, la 30 metri. Le-am cerut fetelor să spună ce a fost. S-au certat între ele, iar una a chemat pe un unchi și un verișor, care s-a luat de una din fete. Au fost polițiștii locali care au dat amenzi”, a spus Ioan Huncă, directorul LPS Botoșani.
One thought on “Bătaie în plină stradă între mai multe eleve de la un liceu din municipiul Botoșani. Două persoane au fost amendate”