O nouă pensiune construită într-o zonă lipsită de atractivitate turistică. Va fi construită pe bani europeni de fiul unui primar din Botoșani

pensiune paturi- camera hotel, stiri, botosaniFiul unui primar din Botoșani a reușit să atragă o finanțare de peste 500.000 de lei pentru construcția unei pensiuni turistice într-o zonă în care obiectivele turistice lipsesc cu desăvârșire.

Este vorba de fiul primarului comunei Lunca, Marcel Marcu, cel care, prin firma sa, a avut câștig de cauză la o licitație de proiecte pe fonduri europene derulată de Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Cornel Petre Marcu a obținut finanțarea prin intermediul societății  Safetech Alert SRL, pe care a înființat-o în luna septembrie 2017 și care are ca principal domeniul de activitate „facilități de cazare pentru vacante și perioade de scurta durată”.

Proiectul implementat de fiul primarului din Lunca prevede că valoarea totală a pensiunii este de 650.000 de lei, din care 500.000 lei este finanțarea asigurată din banii europene și aproape 150.000 de lei contribuția fiului primarului. 

O pensiune similară și-a construit și familia primarului din Copălău. Avantajul unei astfel de investiții este acela că, după cinci ani de la recepția finală, ea poate să își schimbe destinația, iar pensiunea poate deveni locuință. 

 

Statul finanțează construcția unei pensiuni într-o zonă din Botoșani lipsită de potențial turistic

4 thoughts on “O nouă pensiune construită într-o zonă lipsită de atractivitate turistică. Va fi construită pe bani europeni de fiul unui primar din Botoșani

  1. Asta e frauda … se stie ca e facuta ca dupa cinic ani o vand la primarie sau la alta institutie si pe bani multi in cardasie cu politicienii verosi si uite asa de asta nu se face ceva util si de durata in tara !

  2. UITE ASA SE SIFONEAZA BANUL PUBLIC ! HOTIE PE FATA ,DAR CINE VEDE TOTI SUNT DEACORD CA SA SE DETURNEZE BANUL , MAFIA E PUTIN SPUS … CARE INSTITUTII SUNT RESPONSABILE??

  3. Iar tu amărâtul de rand devii sclavul bănci pentru cca 50-100 de mii de euro pe viață bună ca vrei o casa ori apartament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *