Deși subiectul privind salariile preoților din România este unul controversat, oamenii din zona rurală le iau apărarea acestora, susținând că munca lor este una foarte importantă, iar suma pe care un preot o capătă este una mică, scrie redactia.ro.Dar preoții în funcție de ierarhie, și de parohia pe care o dețin, iau salarii diferite. Un preot aflat la început de drum, câștigă în principiu un salariu net sub 2.000 de lei. Cei cu vehcime, au peste 2.000 de lei. Slujitorii Domnului își pot însă majora veniturile din donațiile din timpul slujbelor, ajungând să câștige cât un demnitar. În plus. Legea salarizării unitare prevede majorări de salarii pentru personalul clerical, care sunt aplicate încă de la începututul lui 2018 și vor continua până în 2022.
Una dintre sărbătorile de pe urma cărora preoții se aleg cu sume mari este Boboteaza, deoarece lumea le oferă acestora bani, chiar dacă personalul cultului religios nu cere.
„Preoții nu cer nimic, oamenii ne dau cât îi lasă inima. Cei cu nume de sfânt dau mai mult, alții ne dau și carne, cârnați sau sticle cu băutură mai acătări. Încă nu am făcut un calcul exact, dar în ziua de Sf. Vasile și de Boboteaza cred că am strâns undeva la 3.500 Euro. Poate vi se pare mult, dar să știți că așa mai compensăm și noi veniturile mici de peste an”, a mărturisit un preot din județul Argeș.
Așadar, un episcop poate câștiga peste 5.000 de lei, un mitropolit 7.500 de lei, iar un Patriarh poate ajunge la peste 8.000 de lei.
Astfel, până în anul 2022, un preot debutând cu studii superioare va primi 3.700 de lei brut, un preot cu gradul II și studii superioare va primi 3.900 de lei, în timp ce un preot definitiv cu studii medii va primi 3.650 de lei brut.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va avea același salariu cu președinții celor două Camere ale Parlamentului, iar la nivelul funcțiilor de conducere vicarul general, consilierul patriarhal și primul rabin vor primi 5.517 lei brut.
Conform unui document publicat de. Ministerul de Finanțe pe 3 decembrie 2018, suma totală pentru salarizarea personalului de cult s-a ridicat la 475,6 milioane de lei în 2017.