Un șofer s-a urcat beat criță la volan și a intrat cu autobuzul într-un copac.
Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9, au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza localității Manoleasa a avut loc un accident de circulație.
În urma deplasării la fața locului s-a stabilit că un bărbat de 48 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autobuz pe drumul național DN24C, direcția de deplasare municipiul Iași-orașul Săveni, pe raza localității Manoleasa, pierde controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care intră în coliziune frontală cu un copac de pe marginea părții carosabile.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omenești.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, valorea rezultată a fost de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele său a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.